Pestera Huda lui Papara

Harta Pestera Huda lui Papara

Peștera Huda lui Papară este peștera din Munții Trascăului care cumulează toate superlativele : cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi și mai numeroase excentrite, cu cel mai mare depozit de chiropterit din România.

Peștera Huda lui Papară se află pe teritoriul satului Sub Piatră, comuna Sălciua, județul Alba, în partea de nord-vest a Munților Trascăului, la obârșia pârâului Valea Morilor, afluent pe dreapta al Arieșului. Altitudinea absolută este de 567 m. Este cea mai lungă peșteră din Munții Trascăului. Se poate ajunge la ea pe drumul național DN75 Turda-Câmpeni, până în localitatea Sălciua de Jos, iar de aici pe drumul comunal parțial asfaltat, circa 5 km până în cătunul Sub Piatră.

Peștera Huda lui Papară este o străpungere hidrologică a fâșiei de calcare tithonice în extremitatea vestică a Masivului Bedeleu. Trei pâraie (Ponor, Poieni și Seacă) își unesc apele colectate dintr-un bazin de 150 km² și se pierd în masivul de calcar la Vânătările Ponorului. Această arie cumulează caracteristicile unei polje dar specialiștii în domeniu încă nu au clasificat-o ca atare. Cele trei pâraie au fost cândva tributare bazinului hidrografic Rîmeț, dar au fost captate subteran și mutate bazinului hidrografic Arieș. Apa ce dispare în Ponorul Vânătare, apare în partea terminală a peșterii după numai 15–18 m. și după ce parcurge pe galeria activă un traseu S-N de 1.200 m cu o cădere de 92 m apare la lumină printr-un gigantic portal.

Intrarea, la altitudine absolută de 567 m orientată N-NV este înaltă de aproape 40 m și pare o despicatură artificială în peretele de calcar, baza îngustă de 6 m fiind ocupată de un lac cu o adâncime de până la 2 m. Lungimea lui de 50 m este primul obstacol în explorarea peșterii și este urmat imediat de Cascada Evantai, un bloc de piatră peste care alunecă întregul debit de apă al pârâului și care trebuie escaladată. Urmează, la doar 18 m, o stancă înfiptă între pereții galeriei. Este Inima de Piatră care, trecută pe dedesubt, prin apă, dă acces la baza baricadei, o îngrămădire de blocuri ce trebuie escaladate. Galeria se lărgește în partea stangă și pe peretele înclinat se poate înainta mai ușor. Apa curge năvalnic aici prin zeci de marmite turbionare cu pereții plini de lingurițe. Lumina de afară este încă puternică aici și după încă două lacuri ce se trec prin apă, peretele din partea dreaptă dispare în întuneric.

Este Sala Minunilor, un gol imens de 56/92 m și o înalțime record de 102 m. Ea adapostește un depozit de 60 vagoane de chiropterit. Aici, ca și în restul peșterii, hibernează cele mai mari colonii de lilieci din Europa. Tavanul acestei săli este plin de stalactite excentrice, anemolite lungi de până la 8 m. Revenind la galeria activă, în amonte, se escaladează Baricada Mare după care galeria se îngustează și devine mai ușor accesibilă. În partea stângă, la 600 m de la intrare, se deschid două galerii scurte care se unesc după câteva zeci de metri și se termină într-un sifon (Sifonul Roru) parțial explorat. După ce coboară 3 m, sifonul devine orizontal și se îngustează. Pereții sunt curați, plini de lingurițe iar podeaua este acoperită cu pietriș rotunjit, dovada unui curs foarte lung. Sifonul poate fi depășit de o echipă bună de scufundători cu echipament adecvat. Apa ce apare din acest sifon are cu totul o altă origine decât Vânătările Ponorului.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/